Repede am plecat, repede m-am intors (despre motive si masina cumparata intr-o scriere viitoare).
Acum putin despre ce-am vazut si-mi mai aduc aminte:
Frankfurt-ul e oras mare. Mare, linistit si tare gol. N-am inteles insa unde stau oamenii, ca nu-i prea vezi nici ziua nici noaptea, si nici pe unde-i drumu de la business-center catre casa n-am aflat. La plecare am inteles insa: sint pe drumuri bietii de ei. Iaca o situatie normala pe autostrada.
Oamenii astia arata ca niste roboti. N-as putea trai in tara asta mai mult de citeva zile.
Dar robotii-oameni au credite-bani de cheltuit. Iar cind se uita la tramvaie se gindesc cum ar fi la tara fabulospiritului.
De fapt e normal sa fie roboti dupa atita munca. Cit au construit saracii dupa razboi, s-or fi dilit la cap. Sau erau.
Uite ce frumos aici la poza, vechi si nou in Frankfurt sau mai bine zis inainte si dupa bombardamente.
