[...]
În cel mai fericit caz cu putinţă, vom avea în Capitală o prezenţă la vot de aproximativ 30%. Un soi de sfântă treime care merge, încă, să voteze. La ea se închină cu pioşenie şi Blaga, şi Oprescu, şi ei încep să-i bată mătănii toţi cei care se vor aleşi acum şi în scrutinele ce or să vină, amin!
Şi asta, s-o repetăm pentru o mai bună aducere aminte, taman în Bucureşti, oraşul cosmopolit, metropola, Capitala României, locul în care se dă ora exactă şi se potrivesc ceasurile democraţiei româneşti, în oraşul pe ale cărui străzi s-a murit pentru libertate, unde au cântat Golanii şi au ucis minerii, ce cuvinte frumoase cândva, transformate în clişee serbede şi golite de miez astăzi, la optsprezece ani de la zilele în care Iliescu spumega furibund împotriva celor care, la Universitate, îndrăzneau să-i strice începutul lungii sale întronări din Duminica Orbului.
Ce s-a întâmplat între timp? Cum de-au rămas mai puţin de jumătate, abia o treime, dintre cei care îşi doreau să vadă schimbarea? Ce s-a ales de Bucureştiul care nu l-a vrut nicicând pe Ion Iliescu? Unde au dispărut Golanii şi cum şi-au crescut ei copiii cu care veneau de mână sau pe umeri la Universitate să-i înveţe cum se câştigă paşnic fiecare respiraţie în libertate?
Poate vi se pare nepotrivită şi desuetă raportarea la acele zile. V-a cotropit lehamitea, v-au ieşit afacerile imobiliare sau, din contră, v-a umilit neputinţa ori v-a învins boala şi aţi tăcut precum Cristi Paţurcă, ieri Golan, azi o umbră. Vă gândiţi, nu-i aşa, cu nostalgie la zilele în care strigaţi „Jos Iliescu!“. Ce vremuri! Ce entuziasm! Din profil, dar cu mare greutate, sub cămaşa scrobită a omului de afaceri, se mai vede puţin din rebelul de ieri. El ar fi mers la vot.
Cel de azi se mai gândeşte, face politică la cafeneaua din colţ, nu în stradă, pune în balanţă susţinerea unui candidat cu şansele de a recupera o atare investiţie. Până şi Iliescu pândind după Oprescu a devenit simpatic, un bătrânel care încă se mai joacă de-a politica, inofensiv şi anost. Pe asemenea considerente, a merge la vot e un efort prea mare şi e mai convenabilă starea de fost Golan decât aceea de actual votant.
Scrutinul de duminică n-are, nici pe departe, încărcătura emoţională a zilelor din iunie ’90. Din fenomenul Piaţa Universităţii au mai rămas o troiţă, un film şi câteva cărţi, Golanii s-au dus de mult la casele şi la afacerile lor, Blaga nu e Raţiu şi nici Oprescu n-are toate sforile legate de Ion Iliescu. Locul însă există. E în centrul Bucureştiului, la Kilometrul Zero, acolo unde, cu optsprezece ani în urmă, veneaţi de la kilometri depărtare, din alte oraşe, în Oraşul Golanilor, pentru o idee. Străzile care v-au iubit pe vremea în care eraţi entuziaşti şi liberi merită, măcar o dată la patru ani, zece minute din preţiosul dumneavoastră timp, stimate Golan, măi, animalule!
Editorial de Robert Turcescu publicat in Cotidianul.
