Poate nu ati vazut, poate nu s-a observat: a murit chiar el, marele poet adrian paunescu, numit in continuare MPPA.
“Domne, ce om, poate peste 1000 de ani sa se mai nasca unul ca el… // Da fata, asa este” discutau cele doua vinzatoare intr-un magazin de papetarie in urma cu ceva timp. Se zgiisera intr-un tabloid si-l compatimeau pe MPPA, grav bolnav la acea vreme. In definitiv si ele lucrau cu instrumente de scris, deci ii erau intrucitva colege de breasla.
Le-am amintit ca sotia respectivului omorise un oarecare cetatean pe o oarecare trecere de pietoni. Amanunte stinghere intr-o viata dedicata culturii romane, “ce domnule, stim noi cum este dreptatea?“.
Cu Ecaterina Andronescu ministreasa peste 1 an, vom avea probabil un nou poet national. Iar eu va trebui sa ii explic Dariei de ce este important sa boicotezi anumite ore de romana. Sper sa inteleaga si sa nu-l considere pe tacsu un ciudat.
Ma gindesc ca romanul s-a nascut poet. Nu stiu de unde vorba asta idioata, dar iata cum prinde ea rost si vlaga in viata reala. Cind a murit Sergiu Celibidache parca n-a fost asa mare isterie in poporul telecomandat, asadar nu dragostea de cultura si figurile sale reprezentative ne caracterizeaza. Ce poate poate fi mai apropiat de sufletul nostru decit zdranganeala timpa, egalitarismul comun, ceausescu, dreptatea pt cei multi, excesele pantagruelice, hotia, impostura, ba pe-a matii? MPPA a fost noi, iar noi murim putin impreuna cu el.
Iertate sa ne fie pacatele.
