Uh, s-au dus 3 saptamini de la accident. 3 saptamani de zile lungi si nopti nesfirsite, de ginduri, dureri si intrebari complicate. Ore multe, ore inecate in asternut, in neclintire si frustrare.
De curind am inceput sa ma misc citiva metri iar azi am stat pe burta 5 minute. Prea putin insa pentru a-mi reprima sentimentul de neputinta ce incet-incet mi se instaleaza in adincuri. E clar, sint un invalid acru, rece si cam instabil psihic.
Mi-ar fi fost poate mai simplu sa ma retrag undeva in umbra, intr-un coltisor, singur si de nimeni vazut. In spital imi era parca mai usor, totul avea un tarif: 10 lei un caca, 15 lei injectia, 20 lei din cind in cind pentru citeva zimbete si niste glumite. Acasa e mai greu, sint alte asteptari, e alt gen de comert…
De asta-s bune domne’ medical retreat-urile occidentale. Izolam bolnavi, batrini, muribunzi, handicapati… E spre binele lor si a intregii planete.
