… sau lumea unplugged oare? Acelasi lucru, dar neologismele nu dau bine in contextul esentialist. Important e insa daca exista sau nu ceva dincolo de prize, cabluri, sosele, reguli si wireless…
…da, exista. Creaturi, planeta, eternitate.
Tare ciudate sentimentele ce mi se imbirliga-n cap si-n stomac decind am pasit dincolo. Nu fac pe desteptul, complicatul si pretiosul, dar amalgamul de tehnologie ce ne inconjoara ne aseaza pe ochi si creier un val – ridici valul si esti orbit-uimit precum un nou-nascut. Si daca tot am ajuns aici, nu pot sa nu-mi amintesc de povestea Matrix si moaca lui Neo cind l-au desurubat din cabluri. Cred ca la fel aratam si eu cind m-am trezit in mijlocul nimicului, desprins de orice contact cu civiliatia si nestiind incotro, pe unde si cum.
Asadar Maroc, Marocul berber, Marocul cel departe de coasta mediterana. Zagora si Merzouga: doua asezari (asezari, asta-i termenul) prafuite undeva in sud, la limita dintre cvasi-civilizatie si Sahara. Dincolo de ele e doar eterna planeta iar distantele se masoara in zile. Zile-camila.
Zagora e la vest (catre infricosatoarea Sahara occidentala) iar Merzouga e mai la est undeva catre “pasnica” Algerie. 200 si ceva, 300 sau dracu mai stie citi km intre ele. Km de nimic, de piatra si de vint. Si citeva case (?) aruncate aiurea la zeci de km unele de altele prin desertul bolovanos. M-am tot gindit din ce traiesc oamenii ce bintuie prin vint si praf ca stafiile sau copiii ce apar intr-o fuga dementa de cum vad in zare norul de praf ridicat de masina. M-am tot gindit dar un raspuns acceptabil si coerent n-am reusit sa incropesc cu mintea mea european-urbana. Probabil ca traiesc pur si simpu. Sigur, asta e raspunsul: Pur si Simplu.
Dar toate astea nu le stiam inca cind m-am suit in masina cu motor de tractor si mare cit un tanc. Am putere si motoare, am GPS, 4-5 litri de apa si niste prajiturele ambalate, ce mama naibii se poate intimpla. Chiar asa. Chiar asa mi-am zis si cind nenea cu dinti maro s-a oferit sa ne fie ghid din Zagora in Merzouga. Multumesc, n-avem nevoie, te sunam daca e cazul.
Eram inca infasurat in coconul tehnologic in care traiesc zi de zi: telefoane, sosele, indicatoare, radio, sateliti, lumini, informatie. In citeva ore s-a dus insa totul dracului: drumul a disparut, urmele au disparut si ele, puncte de reper nu mai aveam, orientarea mea spatio-temporala s-a pizdit de tot, semnal gsm canci, radio canci si el, eram la dracu.
Ruta ce-o aveam pe GPS nu mai avea legatura cu realitatea din teren. Stateam inlemnit si ma uitam la marea de nisip si smocuri de ciulini ce se intindea in fata mea. M-am uitat, m-am dat jos din masina, am incercat cu piciorul nisipul fin. Si atunci am vizualiat intunericul si am simtit frica: trec, incep sa merg, o manevra gresita, piciorul prea mult in acceleratie, rotile se afunda, apas mai mult, greseala fatala, gata.
Am ramas cu mintea agatata in secunda aia neputind sa merg cu rationamentul mai departe. Chiar si acum sint inca acolo intr-o rece vibratie nano-temporala. Sa fie oare frica sau doar incapacitatea mea de a actiona/gindi in afara mediului in care am fost programat (crescut?). Poate. Poate amindoua.
In sfirsit, de impotmolit nu m-am impotmolit si nici baia de ulei n-am spart-o cind masina a sarit si a aterizat in scut. Ceea ce e bine caci am ocazia acum din nou o tastatura in fata sa am iar internetul sa-mi zbirnie prin modem. Si sa ma simt din nou acasa in dragul meu cocon de fire si biti, de unde emit insa intrebari de fond: care-i spilu’, unde-i valoarea adaugata, sint toate astea necesare…?
E mai buna viata mea de cind frecventa procesorului mi-a crescut de la 25 MHz la 2 GHz, e muzica mai muzica de cind colectia mi-a evoluat (?) de la 100 de casete si 25 de viniluri la 80 Gb, am oare ochii mai limpezi de cind stiu ca tehnologia ajuta omenirea?
Ma rog, astea-s intrebari retorice, stiu deja raspunsurile, dar… Nu sint in nici un caz un minimalist, nici nu-mi creez false controverse ca sa ma dau destept si nici nu vreau s-ajung precum copiii rasfatati si cu bani care viseaza la societati egalitariste si comuniste fara a sti ce-i comunismul. In vest e la moda traiul simplu, e de bine, are chiar si-un nume: downshifting. P-acolo pe unde am fost eu traiul simplu n-are nici un nume.
Cam asta avut-am de zis, spre aducere aminte a zarilor fara drumuri si constringeri si a ochilor curati de berber. Nu exagerez sa mor, nici patetic nu-s. Oricum, azi pe autostrada m-am uitat mai putin la drum si mai mult la cer.
–
PS: multumiri speciale Toyotei Land Cruiser pt ceea ce stie sa faca si Corneliei pentru ca nu s-a panicat si nici la mine n-a tipat.
