Nu e prima data cind merg, ci a… aaa…. nu stiu. Prima data am ajuns la Gura Portitei prin ‘94-’95, dupa vacanta obisnuita de 2-3 saptamini (ptiu, ce vremuri) din 2 Mai, cind suparat pe industrializarea accelerata si pe faptul ca “Vama nu mai e ce-a fost odata” am plecat cu rucsacul in spinare sa caut hipiotii pierduti. Si asa am ajuns la Portita unde am petrecut 3 zile lungi, doar eu cu pescarusii ca hipioti n-am gasit.
De atunci am mai fost de multe ori si am trait incetisor metamorfoza locului asta asa cum am trait-o pe cea a marelui resort Vama Veche. (drace, ce intelept trebuie sa par!). Cind a inceput sa puta a smecher si aici, am plecat iar in peregrinari melancolice si am ajuns pt doi ani in foarte nimicul si foarte soarele de la Vadu. Acolo ne-a placut ca eram doar noi si marea (nici vorba de pescari sau hipioti) dar parca nici chiar asa. Asa ca ne-am intors in locuri mai civilizate, la Gura Portitei (devenita intre timp Gura-Nesatula-a-lui-Nastase-Bitner) si la 2 Mai (devenita intre timp sora saraca si boema a satului de la granita).
Ma rog, nu ma intind acum la povesti caci sper s-o fac intr-o scriere viitoare. Zic doar ca am regasit acum al Portita aceeasi pace, cam acelasi spirit (sa ma fi schimbat eu oare?), aceleasi trupuri goale si naclaite de nisip, acelasi frumos, acelasi apus. Totusi ceva se schimba si p-aici dar asta nu e neaparat rau. Rau e ca nu mai trece tractorul adunator de gunoi (acu’ doi ani trecea si am zis: “Domn’ Nastase, esti boer”), rau e ca oamenii e nesimtiti si manelisti, rau e ca au venit motociclistii.
Cam atit acum. Cuvinte mai multe o sa scriu cind o sa pot. Multumesc, si chiar, ce mai e pe la Ovidiu? :)
flying so high
frumos si apusul, ce sa zic
frumos si lacul.
frumos si nisipul.
PS: Poze mai multe, mai mari si mai diverse sint deja la galeria Picassa.
