M-am tot intrebat in zadar p-aici pe siteul asta, pe discutii mesengerizate la nesfirsit, la o bere, la telefon ori in somn: ce dracu facem nene? cum va arata viitorul meu, al Dariei si al lui Tudor, al copiilor nostri, al nostru dom’ne, al nostru? Mama ei de treaba si camasa care-i poate prea aproape.
Am povestit in scrierea anterioara despre o duda-chestie care prindea contur intr-un grup pe Facebook. Am publicat textul, m-am implicat in ceva discutii, m-am entuziasmat chiar. Totul pina cind agramatii, filfizonii si frustratii m-au plictisit. La dracu, nu asa se face treaba, cu discutii interminabile si propuneri tembele de flashmob-uri, scrisori si alte initiative foarte personale si foarte inutile. Unul de exemplu se duce zilele astea cu o carte de gramatica s-o depuna la guvern. Se baga cineva? Altu’ care nu prea le are cu i-urile care ba-s prea multe ba prea putine isi face partid telecomandat taman din Franta. Are sprijinul zica-se al unui mare frate francez cu 7 milioane de membri. Bun lucru nene, bun.
Citesc insa un text mai vechi al domnului Huidu. Text foarte bun, percutant, mobilizator. Termin de citit si-mi vine sa ies cu barda si stampila pe strazi la vinatoare de uriti. Da, jos palaria, bun demers. Dar ma intorc din drum si ma intreb: unde esti tu nea Huidule, ce faci, ma lasi singur?
Pai Serbane (se poate, da?), stii ce-i lipseste unei miscari viabile? Pai sa-ti zic eu ca ma tot mistuie intrebarea asta de ceva vreme (de fapt stii si tu dar n-o recunosti): un simbure, citeva fete cunoscute in jurul carora sa se cristalizeze energiile… nu pot veni eu si cu alti 44 de necunoscuti sa ne vinturam in fata natiunii indignarea. Asadar, pune tu minuta si fa ceva, fii capitanul nostru… Suna-l pe Turcescu ca va stiti, treceti pe la Paleologu ala mic si talentat, beti o bere, discutati nitel. Apoi cu respect si curaj scoteti-l pe nenea Plesu la o plimbare in parc si povestiti-i ca pe net se revolta masele, ca ceva fierbe, ca energiile duduie. Si-atunci eu cu siguranta am sa te urmez si-am sa-ti fiu prin preajma. Ba promit ca platesc si cotizatia la partidul ala de bun simt despre care povestesti. Pina atunci insa permite-mi sa ramin la datul meu cu capul de pereti, si, din cind in cind, la aproape insignifiantele mele revolte.
–
PS: Nu, nu astept de la tine sa faci lucruri in locul meu. Nu, nu sint dintre aceia pt care impersonalul “sa se faca” este un tic verbal. Da-s foarte constient de ce pot eu, si, mai ales, de ce poti tu. Si atunci cind poti dar nu faci, ei bine, atunci cred ca esti parte din mizeria pe care o acuzi.
